Vila Piatra Șoimului *** se află într-o locație superbă, în cartierul Cumpătu din Sinaia. Indiferent daca este vorba de o vizită împreună cu familia, colegii sau prietenii, aici te poți bucura de un sejur complet și o vacanța minunată. Te asteaptă camere primitoare, paturi confortabile, curățenie strălucitoare, mâncare delicioasă, personal ospitalier și preturi accesibile.
Vila Piatra Șoimului este situată la 15 minute distanță (mers pe jos) de Castelul Peleș și la 5 minute (cu mașina) de Telecabina Sinaia.
Majoritatea camerelor și apartamentelor dispun de balcon, cu o superba vedere spre Masivul Bucegi, unde puteți admira Monumentul "œCrucea Eroilor" si traseul telecabinei. În apropiere sunt disponibile activități de agrement, inclusiv drumeții și schi.
Copiii se bucură de o atenție specială la Piatra Șoimului, așa că nu ezita să vii cu ei în vacanță, mai ales că pot beneficia de reduceri și chiar de gratuități pentru serviciile de cazare sau masă. Se pot organiza sesiuni de team building și training, conferințe, seminarii și alte evenimente. Nu în ultimul rând, în restaurantul propriu pot fi organizate cocktail-uri, aniversări, nunți sau botezuri, totul fiind atent planificat după specificațiile clientului.