Hotel Crișana *** este un hotel nou, inaugurat în anul 2009, în Arad, pe strada Petru Rareș, numărul 24. Hotelul este amplasat la 3 minute de mers cu mașina de centrul orașului și la 5 minute de Gara Arad. Clădirea modernă și serviciile de calitate recomandă hotelul pentru turiștii veniți să viziteze orașul sau în interes de afaceri.
Pentru cazare sunt disponibile 50 de locuri, dispuse în 21 de camere (duble, triple, matrimoniale, single și suite). Camerele amenajate conform celor 3* au următoarele facilități: baie proprie cu duș, aer condiționat, televizor LCD și cablu TV, Internet, încălzire centrală, telefon, minibar.
În Arad există numeroase obiective istorice și turistice: Turnul cu apă (înălțime de 35 de metri, construit în anul 1896), Palatul Cenad (situat pe Bulevardul Revoluției, construit la sfârșitul secolului al XIX-lea, bogat ornamentat în stil clasic și renascentist), Complexul Muzeal Arad (înființat în 1893), Cetatea Ardealului (fortificație militară ridicată în a doua jumătate a secolului al XVII-lea), Mănăstirea Gai (construită între 1760 - 1762), Biserica de lemn (ridicată în 1724 și pictată în 1750).